spectacol

totul este iluzie.

de la zâmbetul aruncat
în afişul fericirii umane,
la poarta sărutului -
singura poartă reală,
într-un oraş al stingerilor repetate.

pe strada cu o singură trecere,
oamenii poartă în mâini
stingătoare de incendii.
sunt roşii.
scrie pe ele cu alb
şi împletite,
pot fi un mărţişor fals,
dăruit în luna lui Marte,
tuturor.

totul este un joc stupid
între două porţi.

şutul final
îi este rezervat lui Dumnezeu.

nu contează că e dat
de la o distanţă infinită
sau chiar dinăuntru în afară.

importantă e trezirea.

ea nu mai este iluzie
şi toţi porii pielii pot respira.

în continuare,
cine pică în acelaşi joc,
primeşte un feedback banal,
pe ultima filă a timpului individual,
în fragmente de iubire, bucurie,
cu textul ilizibil complet
în aria durerii oferită clar,
într-un amestec uniform
de noi înşine, nouă.

totul este graţioasa iluzie-
unicat al gândirii umane,
liberă
să alerge circular sau razant
în cuşca valorilor false.

gratiile au aroma minciunilor
iar baza poate fi sigură
dacă apeşi cu toată talpa
pe verbe.

următorul actor- spectator
poate intra...