ţin minte, ţin...

ţin minte

foşnetul spiţelor printre cuvinte şi lumina aceea...

...venită în paşi de bucurie dinspre înaltul înaltului...

şi văd...

...şi cercul trece deasupra cuvântului...

descrie rombul din mâna mireanului,

 când planul îi înghite vârfurile sensurilor mişcărilor,

într-o cruce pulsândă.

o mână de alge şi sărutul nisipului

ţin minte,

într-un timp al tăcerii, printre treceri...

seceră vie,

gândul şi trupul

primind binecuvântarea flăcării...

atâta bucurie rămâne mireanului,

când porţile cerului deschid umbrei moartea,

într-o disecţie a sensurilor,

până la răstignirea între două coloane de spini.

rozele aruncate

îşi usucă trupurile pe catafalcul speranţelor.

iluziile,

otrăvuri adormind disperarea

şi o atât de curată trecere spre infinitul plusului verde.

curajul de a muri împăcat,

iertând fiinţei mersul de şarpe,

printre alegeri...

ţin minte. ţin...