marți, 6 mai 2014

aşteptare în coaja de nucă



în pragul cuvintelor rotunjesc gândul
iubirea seamănă cu o coajă de nucă 
aşteaptă secunda de tulburare a apelor 
din ele miezul creşte alb lichid întăreşte iluziile


realul e o pasăre cu ciocul dur 
îl atinge răneşte cheamă poveştile să-l modeleze 
în chemare regăseşti propriul cântec
inima păstrează ritmul asfaltului a ierbii a înfloririlor

sunt repetate lumini în sfera în care
miezul de nucă se întăreşte creşte
închide nuca şi altă coajă de nucă rămâne în aşteptare

e un proces îndelungat
cât un anotimp ameţit de vremurile mereu noi
şi atât de vechi încât simt mirosul de mucegai înflorit
pe zidul fără capete pe care două turnuri
lasă lumina să pătrundă

prin fante fine ţâşneşte a comunicare
monolog dialog între gurile închise demult
în anotimpurile naşterilor

Anne Marie Bejliu, 6 mai 2014




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu