şarpele adoarme

ca pe un şarpe învelesc frica
se transformă în culoare în frisoane timpul mă înveleşte
el timpul se aruncă de la etajul al optulea
al clădirilor fără scări
demult treptele s-au ros
eu şi tu fiecare în lumea lui
între noi aerul dansează
joacă popice cu norii cu frunzele cu ceasurile de aşteptări inutile
e frumoasă viaţa moartea la fel
sus tot mai sus inimă
lasă bătăile slabe aruncă-te odată de pe stânca aceea ascuţită
lasă viaţa să se întâmple
bun sfat am primit odată
contra vântului nu e să şi să şi să
aşa este

şarpele a ieşit culoarea a ieşit
frisoanele s-au stins
privesc oglinda
şi ea s-a stins într-un pumn de gând copil străin
ca o poveste cerul
când plouă când însoreşte sufletul mireanului
în rugă învelesc frica
şarpele adoarme...

Anne Marie Bejliu, 27 mai 2014