Iubire... sfântă iubire

Unde eşti iubire cu ochi din cărbunele timpului neşlefuit de încercări,
când în mine arde trecutul ca o flacără dulce-amară, ca un spic de grâu, când soarele îi sărută trupul verde, muşcat mărunt de oile gândului, într-o transhumanţă prin care mirul Domnului împământeneşte visele, dăruindu-le contur.

Imprecisă conturare când gesturile nu pot fi finalizate.

Olarul e fericit. Mâinile lui ating perfecţiunea vasului în care, uneori, florile îşi deschid petalele nopţilor şi ale zilelor primăvăratice, ale verilor în care canicula arde nuca din spaţiul constelaţiilor nervoase, lăsând liber în tăcere zborul unei singure aripi.

Unde eşti, iubire cu gura unui vis neterminat, cu căpşuna tandreţei mereu prezentă pentru sărutul nerostirilor şi unde călătoreşti, aş vrea să-mi spui,
să ştiu pe unde umbra să ţi-o caut, pe unde talpa micuţă să ţi-o cuprind în palmele lăsate veşnic cină în taina sorţii fiinţei în care m-am întrupat.

Cât dor prinde talpa infinitului vertical, când calul alb nechează şi-n spusele sale prind acel "înainte pas! înainte pas! înainte glas!"

Unde să merg, calule, înainte, când eu merg spre sus, spre gândul înalt al coroanei trunchiului din crengi. Alfabet fără litere prinde privirea mea.

Alfabet din semnele anotimpurilor surprinde privirea şi trupul lasă conturul material pe banca de piatră, până la care am urcat treptele groazei, ale fricilor neatinse cu mintea.
Esenţele aşteptărilor le cuprind, le prind în pumni şi le strâng până când, singură simt sufocarea. O trăiesc atent, cu migală, aproape ca un mag care le aruncă în mojarul vârstelor omului, apoi le amestecă fără milă pentru un nou început.
Şi unde-i, calule, acel nou început, când din mlaştina valorilor străbate izul pierzaniei?

Unde eşti iubire micuţă cu aripi de copil, şi unde talpa ta calcă mărunt nisipul ţărmului unic, în care fiinţa-mi de lumină nu mai răscoleşte pământurile în căutarea altor iubiri?
Undeva, departe de toate şi de tot, cuprinsă în toate şi în tot, prind semnul crucii, frământ universalul gând al regăsirii.

Cândva, undeva, pentru acel ceva anume înmulţit în azimele Domnului,
în vârfurile cinci la număr ale stelei bunătăţii, mă voi regăsi.
Acum rătăcesc şi privesc, spaţiul în care iubirea micuţă păşeşte ca un băieţel în pantalonii scurţi ai unei copilării, cu traista zdrenţuită pe umărul metaforei vieţii întru bucurie.
Privire... simplă privire...
Iubire...sfântă iubire...

Anne Marie Bejliu, 5 august 2014

sursa imaginii:http://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/2013_01_01_archive.html

MICUL CERSETOR (Bartolomeo Murillo)