pe aceeaşi linie

curând foarte curând
voi anina de stâlpul cuvintelor
lampadarul unei oboseli 
în traiul acesta atât de neviu

mă vor răscoli petele prezentului
îmi vor fi aduse alte şi alte găleţi pline de apă
pentru a le răsuci cu privirea oglinda

într-un târziu aşteptat
trenul liniştii se va întoarce pe aceeaşi linie
în gara în care aştept de zeci de ani
să nu mai dorm
să pot vedea libera trecere
a fanioanelor lăsate spre pământ
ale unui concurs nicicând amânat
simplu spulberat de rostirile fără noimă
de jocurile gladiatorilor în mâini cu ramurile
de frunze încă netăiate la câini

pe banca principiilor răsuflate mă voi legăna
înnebunind aerul cu echilibrul acesta uneori absurd
cu nervozitatea inexistentă
a fiecărei secunde de altruism dus
până la strigătul adevăraţilor înnebuniţi de viaţă

pe mine timpul mă răsfaţă
între două pocale pline de argint şi aur
car crucea răspântiilor propriei vieţi
lăsând zilnic în file
câte o rostire înşirată regulamentar

nicicând poezie simplu eseu răsfirat ca o baltă
în faţa largii indiferenţe umane

curând foarte curând...

Anne Marie Bejliu, 26 august 2014