Păpuşarul oglinzilor adormite

de câte ori să-ţi mai spun că
toamnele încâlcesc drumurile în jurul meu
toate şi tot şi eu suntem de vină

vreau să uit să mă învinuiesc 
cât un strop de ploaie deşirat pe tabla acoperişului

blocul simte şi se prăvale peste mine tocmai când...

nu mai contează cauze fapte gesturi umbre tumbe
totul e un circ nesfârşit şi eu spectator îndârjit

în aşteptarea finalului

mi-am pierdut graţia ciorchinelui de strugure
când soarele toamnei mângâie vârful
bobului anume aşternut în centrul lui

e din cauza mea e din cauza cauzelor
am obosit să caut

taci minte nebună o clipă

vreau să dorm până când alergarea o voi
relua cu un minus sau un plus de rutină
sau poate las în balta amarului şi o iau

o iau de la zero

barez toate insomniile nenăscute
pragul îl umplu cu inima cerul cu fruntea ei
şi tălpile le unesc în spatele sforilor pe care le
tot tragi tu e-go-go...
Păpuşarul oglinzilor adormite...

Anne Marie Bejliu, 7 august 2014

sursa imaginii: http://www.calatoriainimii.net/2013/10/teatrul-interior/