trece şi ea trecerea

îmi spulber unul câte unul visele
poveştile mă atrag 
ca un joc de şah mereu neterminat
lăsat să zacă 
direct pe masa fără picioarele prelungi 
ale unei gândirii ajunse în prag de colaps

între capetele aţei există ceva necunoscut
o întrebare ca un cârlig de rufe uitat cu tot
cu hainele vecinilor la uscat

este o amintire sau o felie de prezent
nemuşcată de suflet
sau de ceea ce poartă lărgimea botului fiarei

adulmec iarba din jur. da. este amară

dulce nu are cum fi. cuvintele zburdă azi
prin capul meu prin gât se împiedică o clipă
e clar. am un blocaj de comunicare

şi totuşi toate toate cuvintele o iau la vale
azi ajung în stern picături acide

inima o ia la fugă într-un control rapid
al reacţiilor azi amânate
se linişteşte. totul e la locul său. nimicul la fel

sub ea nu mai cobor. mi-am promis să trăiesc acolo

dincolo de ea totul curge lin până în balta
necazurilor omului care aprinderile le lasă
să sfârşească într-un fâsâit asurzitor
pe care oamenii îl numesc banal

îmi spulber una câte una dorinţele
rămân să privesc prin cuvintele nescrise
sunt idei aninate de falia dureroasă a
nevoilor pur umane

aleg un punct prunc în care mă aştern nimic
privesc puzzleul în care materia care sunt se mişcă
anevoie printre culori

un pictor, orb din fire agită penelurile
dimensiunile variază

aştept şi iar aştept vernisajul propriei vieţi
etalată până la punctul în care piatra
unghiulară redevine pasăre
apoi zbor zborul fără capete de aripi
zborul într-o aripă

poate că am şi început. poate nu
oricum în mine îl simt acum ca pe o oboseală
a trupului căzut în adormirea dinainte
de trecere
aştept. trece şi ea. trecerea

Anne Marie Bejliu, 26 august 2014