ce - va - mai - fi

încerc să descos ceasul
de pe tabloul pictat în grabă
de omul cu ochii din cărbuni încinşi
priveşte pierdut
dincolo de podul cu piloni inegali

cineva spune drept că stă într-o rână

râd eu la ziceri dar teama prăbuşirii
nu dispare

tu îmi adaugi o bilă albastră
cea din mâna ochilor albaştri şi surâzi
niciodată direct
mereu dintr-o fotografie
şi alta şi alta

zeci de fotografii ne compun îmbrăţişarea
când într-un gând oval îmbrăcăm acelaşi vis
la margine de infinit

(nu ştiu de ce margine
e posibil şi miezul
după el urmează altul mai mare
tot infinit numit)

tu pe un vas
eu pe plută
încâlcesc în stuf gândurile
opresc pluta după câteva învârtiri în loc
râd cu chipul de cremene

aştept ciocnirea nouă a gândurilor
nu ne vom mai certa
da
aştept chipul tău tot din cremene
să construim scântei
seară de seară
speriate
păsările vor înălţa rugi de zbor
pentru un zbor amânat într-un volum neterminat
în care poemele strănută

e prea mult curent
sunt multe spaţii
înguste
şi uşi deschise ur-(ră-r)ilor

ceasul ticăie
butucul cu pietre trosneşte
cred că am reuşit să descos
ce-va-mai-fi

fragment de călătorie

 





















pe marginea unui gând de ianuarie
am ales singurătatea

privesc apa şi trupul lui trece pe sub pietre
nimic mai mult legat de el

călătoria începe
contrar infinitului imposibilului
călătoria are un final
..................................

pot să nu iau nici o valiză?

mâinile libere cu palmele întoarse spre sus
tălpile goale
nici iarba, nici aerul, nici grila de gânduri
las totul aici
la ce bun să umplu spaţiul acela curat
târând după mine nimicul

tu iubeşti mişcarea

eu o iubesc deşi acolo
nu mai are sens.

las în tălpile tale mişcarea
alegerea o vei face
aşa cum numai tu ştii

eu aleg privirea
şi uite,
îndrept ochiul larg deschis spre tine

la finalul călătoriei vor dispare
şi tastele şi cuvintele
şi cifrele

vom privi amândoi catargul vaporului.
se va scufunda.

din el va rămâne
un vârf de cruce înclinată
într-un pumn deschis
vom păstra la rece piatra albă.
luna ne va mulţumi
înainte să-şi piardă trei sferturi din trup
lupul alb îi este sol
ne va spune el povestea
în zorile unei dimineţi fără răsărit

nu crezi că răsăritul apusul amurgul
sunt invenţiile unui om
cu sufletul răvăşit
sau le-am rătăcit eu de câte ori
am călătorit
dincolo de graniţele pământului
în care m-ai găsit

aştept răspunsuri.
până atunci fără portativ
folosesc sunetele fireşti
să-ţi spun bună dimineaţa
pe fundal răsăritul a pornit din inimă
cu zâmbet.

la margine de gând
spun de trei ori opt
strănut
şi pornesc într-un nouă
ochiul lui râde
şi-mi lasă lumina neatinsă

în vârful degetelor
cu glezna cuvântului ruptă
dezvelesc mişcării voinţa de viu

în ochiul de nouă
privesc luna şi apa

privesc apa şi trupul lui trece pe sub pietre.
nimic mai mult legat de el.

pe marginea unui gând de mai
aleg bucuria singurătăţii
şi în plus
golurile covrigului visului

privesc apa şi trupul lui trece pe sub pietre.
nimic mai mult legat de el.

(gând de ieri de azi de mâine)

prezent când...

 



















inima surâde anotimpului
dintr-o piatră
se ridică libertatea într-un con de pin
într-un spin sau ac
din aceeaşi umbră a unui vis fără hotare
la barieră întoarce capul copilul cu ochii de vânt
şi mâinile din contururi de fragi
pe limba copacilor rosteşte primul şi ultimul verset
al Psalmului 1-0-2
fără acoperişuri materiale
aleargă printre zile şi nopţi tăcut
întrebările sunt interzise
deşi-s rădăcini
în răspunsurile care vin neîncetat
odată cu orăcăitul broaştelor
la început de primăvară
în şi pe lângă lacul din parcul circului
circulară aşternere de trunchiuri uscate
hohote de râs pictate atent
de mâinile omului cu picioare de lemn
lemn de nuc de tei
dreptunghiuri triunghiuri cercuri
arcuri şi sferturi de cuvânt
într-o bucurie a continuităţii cercurilor
stadiul de cerc fără aer
copleşeşte deschiderile spre infinit
iubesc cercul până la circumferinţa lui
îngroşată de trecut
trecuturi
un prezent continuu dormit
de ochii blânzi
îndreptaţi spre cer

te privesc dintr-o sferă fără anotimpuri
cum păstrezi primăveri ierni, veri şi toamne învechite
întreb fără aşteptări
cât din toate acestea te împlinesc
îmi răspunzi într-un târziu la salutul bucuriei
Hristos a înviat
cu încă un calup de trecut
sfâşiind fără ştire
încă un calup de prezent

privesc în oglinda primăverii trăite acum
pasărea
în spin îşi lasă trupul
în tăcere

câte cercuri mai pictezi
între trecut şi prezent
în trecut şi prezent

prezent când...

gând de seară 6mai 2013

 




unde te regăseşti
când fărâme din fiinţa ta râd plâng râd
tac vorbesc răsuflă sacadat răspunsurilor
nasc cercuri concentrice în care particulele au forma mirării
mirean în sfera cuvintelor înţelepte
taci aşterni un scaun păturit în pachetul promis prieteniei
spătarul i se rupe
iar tu lipeşti fragmente de suflet într-un covrig prea bine copt pe orizontala nădejdii

unde mai pui etajera pe care aşteaptă cuminte iubirea
când pereţii de gheaţă ai fiinţelor spre care îndrepţi deschiderea inimii
lasă timpul să lunece pe lângă ei
timpul tău
infinitul unui timp al gesturilor bine determinate
te arunci în buzunarul cu versete
rosteşti sobru psalm după psalm
declari linişte în spaţiul dintre tâmple şi inimă
restul poate alerga în necunoaştere
ca într-un meci de fotbal niciodată terminat
sau aproape terminat cu lovituri de la 1şi 1 metri
golul rămâne gol
plinul se amână neîncetat
între fereastra cu zorele şi aerul netulburat de cuvinte goale
zâmbetul tău acceptă răsăritul
soarele îţi sărută privirea
şi gândul porneşte agale pe aleea razelor

mulţumeşti regăsirii
privind norul întrupat în Chipul Lui

întrebările rămân
aşteptările rămân
o iei de la capăt zilnic

unii noaptea o iau de la capăt
albă noapte a fiinţei într-o inimă de floare
din iasomia de lângă intrarea în casă...

loc gol

te-am întrebat încet
mai ştii ceva de omul
cu gândul răzvrătit pe copertina pământului
a lăsat gust amar tălpii stângi
şi mâinii drepte care atinge inima
de câte ori trenul şuieră plecare

taci şi ridici umerii
uimit de umbra pantofului pe trunchiul de tei
uiţi că va înflori
schimbi măruntul pe un sac de pâine
şi pleci
pe umerii tăi porumbeii râd

ultimul tău gând
i-a adunat la cina cuvintelor uitate
buzunarul drept umple aerul cu zdreanţa fluturândă
deasupra prezentului

laşi în urmă loc gol

prieteniile în pas de plimbare plecânde
adună porumbeii la cina cuvintelor fără litere

rămâne în ochiul de apă
umbra buzunarului cu zdreanţa fluturând linişte

te întreb încet
dincolo de podul primăverilor trăite

mai ştii ceva...

autor foto: Victoria Anghelache

şapte cuvinte

plimb gândul
pe plaja zâmbetului
alături de un tigru alb
cu palmele pline
de candela aprinsă

la mijloc de gând
cinci din şapte cuvinte
devin
lacrima frunzelor nenăscute

al şaselea
devine
murmurul copacului tăiat

al şaptelea
izbucneşte floare
între tăcere
şi sunet de toacă
îmbrăţişează inima mireanului
şi lacrima copacului
într-o reînviere a sufletului
şi spiritului deopotrivă

într-al optulea cuvânt
foamea de litere devine sete de Înalt

timp al durerii întru bucurie
iartă-mi asaltul
prin ruga tăcută a zilei şi nopţilor
Patimilor Lui

Erik Satie: Gymnopédies and Other Piano Works

sprint între a fi şi a nu greşi

dor de primăvară-
sprint între a fi şi a nu greşi,
liberă trecere
printre spinii coroanei de foc a trăirilor-
banală emoţie în gara în care trenurile 
aruncă miros greu de roţi.

se rostogolesc plecări aşteptate.

alerg spre pădure, undeva, 
în dreapta cuvintelor
las deoparte virgulele. 
iluzii ale materiei.

punctele mă înconjură până la sufocare.

salt, 
dincolo de mlaştina trecutului, prezentului.

sferă alb-gălbuie mă absoarbe...

mă trezesc.

copil al iubirii, matur al încercărilor,
las iarna târzie pe caldarâm.
fir de iarbă ating. 
citesc fila primăverii.
ochi de inimă deschide cerul.
braţul mi-e greu. 
piept dezgolit sărută liziera pădurii.

poem de primăvară răsfiră aerul,
printre degetele sătule de amorţiri.

-------------------------

 

pasul numai singură îl pot face prin geometria aerului, dacă păstrez în mine iubirea neatinsă de gerul sensurilor limitate.
încă un tren ar zdrobi arcuirile luminii iar aerul mi-ar arde pumnii aduşi deja la frunte în simplul gest de apărare în faţa falsităţii.
aştept poemul să umple golurile dintre sunete cu fărâme de primăvară. pumnii se vor deschide sigur într-un gest de mângâiere autentică.
mă întreb dacă reuşesc. oricum, e dureros sprintul acesta cu ligamentele rupte.
e clar că e necesar a-l face toţi, pentru a redescoperi esenţa primăverii în toată fiinţa
noastră, oricât zbucium ne costă.
bucuria aflării unui fir din "capăt" e sublimă.

spune-mi că sunt

nu contează filele ironiei.
sunt. un nume pe scoarţa unui copac.
rostul orbului,
când pasul şi-l lasă viu,
pe tâmpla firii.
leagănul verde al cuvintelor tale
sunt. e destul.
rupe-mi colţul uscat de pâine
din ochii tăi
lasă-mă să râd.
să fug din calea ta.

uimită umbră,
loveşte rama tabloului
din gheaţa aşteptărilor.
sunt. e destul.

28 februarie 2012

roluri într-un cuţit bont

 















între ruinele teatrului de valori
actorii pregătesc următorul act
îmbracă degajat costumaţiile urii

rolurile se rotunjesc într-un cuţit bont

machiajul îl uită pe un colţ de divan
învechit
în cabina strâmtă
o tuşă de ruj în obrajii scorţoşi
un zâmbet
din crema pantofilor falsităţii...
sprânceana stângă ridicată a uimire
a ironie
Dumnezeu ştie ce vor actorii...

rolurile îşi încep plimbarea
în trăsura cu canapele roase

gândurile îşi adâncesc buzunarele

devin act nejucat la final de încercare

prieteniile nu se rup
se aruncă bile de vânt
colorate de săpunul
cu care mâinile Pilaţilor din Pont
sunt spălate cu vrednicie
după fiecare aruncare

se râde artistic
se zâmbeşte valoros
până la suprafaţa unei mlaştini
a neputinţei saltului

pe ţărm

căutători de puncte arcuri curbe
desene-schiţe ale următorilor paşi
în scenografia urii

ridică neputincioşi din umeri
căutând fericiri lucioase

când cortina de iarbă ridică
deasupra unui bolovan
o cruce

aproximativa odihnă
a nonvalorilor
începe cu o legănare

...pe muchie de cuţit bont...

s-pi-n

e simplu
caut un cuvânt sferic spre care să plec
las deoparte orice insulă străină
orice filă perfectă
aleg una îngălbenită
şi o bucată de lemn
nervurile lasă chipul grâului să încolţească
inelele devin ovale
şanţul dintre dealuri e neîntrerupt
două jumătăţi şi linia şerpuindă
a fluidului cunoaşterii
îmi place
reconstruiesc sau construiesc altă insulă
în inima coacerii grâului
când soarele alege între apus şi răsărit
salutul veşnic al bunei dimineţi

e simplu
caut un capăt de cuvânt sferic
rostogolindu-mă ca o bilă albă
pe care cifra nouă e repetată
până când două puncte cad
într-un trapez
sub răsuflarea coasei
rămâne şapte să vegheze creşterea flăcării
a razelor soarelui nopţii
la final
un unu ascultă cântarea unui nou început

e simplu
caut spinul dintr-un cuvânt sferic
pentru a-mi redeschide petalele
într-o moarte aparentă
în plină primăvară a uitării

farfurie de tablă

tuşe de gri acoperă câmpul vieţii.
dezvelite ziduri împart lumile
între bucăţi de gânduri-iscoadă.
e plin salt dificil între istorii,
între civilizaţie
şi modernismul adâncit în uitare.

se aruncă eroii. se aruncă albul.
se primesc cartoane mărunte pe care identitatea
e ilizibil conturată de cifre şi litere seci.

visarea e un viciu.

gramatica este cenuşăreasa ideilor fals înalte.

de fapt,
povestea, legenda, mitul
sunt scurte articole într-un ziar al cancanului.

bârfa începe zilnic.

răsăritul bate apusul.
amurgul zâmbeşte galeş şi intră furtunos în noapte.
înserarea îşi pierde literele,
pe drumul dintre cina frugală
şi adormitul cu bărbia înfiptă în furculiţa stresului.

cât de frumoasă este viaţa
între două coli de hârtie,
din care capul şarpelui îşi arcuieşte vioi trupul
iar coada
stă între două degete ale artei.

măcinată în mixerul banalului,
arta devine hrana păsărilor de curte.

pe o farfurie de tablă goală,
în care ploaia şi-a vărsat năduful,
o găină şi un câine lasă ciocul şi limba
să culeagă fărâmiturile trecutului...

se aude ciocănitul ritmat al căutării...

 http://www.220.ro/faze-tari/Simfonie-La-Masina-De-Scris/bIFDfOfour/

invitaţie la masă

 






vreau să măsor
distanţele
cu darabana gândului
răsună pe toba metaforelor

le foloseşti şi tu des
poate prea des
şi simbolurile
şi simplele întâmplări

m-ai invitat la masă

farfuriile
sunt pline de versuri
de verbe
răsfăţate la foc molcom
căldură multă
flori de cais
răvăşesc
aromele metaforelor

şi ochii tăi

lumină şi blândeţe
într-o rafinată alcătuire

orice gurmand
aşteaptă asemenea răsfăţ

nările lui se dilată
ochii se micşorează
un singur punct atacă

în pragul ferestrei
de sunete
inima
îmi reinventează trăiri
bate nebuneşte
de câte ori dispari
după cortina
mult prea grea
impusă
transpusă
între liniile infinite

ajung să le îndoi forţat
cu privirea
timpului îi tai capetele
secundelor leneşe

tu...

gura mi se închide

de la tine spre mine
aromele sosesc
şi pleacă neîncetat
în ritmul alb
al pulsului tăcerilor

statica vie

natura statică a lumii
împrejmuieşte jurăminte
nescrise scrise
nu contează
le prinde-n cupă sau lovite
rănite-n graba împlinirii
pe jumătăţi
măsuri se scaldă
şi lasă urme-n iarba nouă
iubiri cât buzunarul firii
adânc sau lat
se umple-ndată
de o culoare pământie
sau de un verde-al
nu ştiu cui
şi-n cui
se prinde încet prada
apoi se lasă-n vânt
uscată
iubită este iar cu foc

nu râde-n barbă
e un joc

ghepardul ochii
şi-i aruncă
departe în câmpia sură
gazela fuge
corbi se-arată

coala în foc se încovoaie
desenu-şi schimbă forma
datul

totul e viu...

natură moartă

artist: Paicu Laurenţiu

rugăciune în sepia

păzeşte-mi Doamne
răsuflarea
când pânza bărcii
înclină bucuria
într-un cuvânt născut

palmă deschisă
Luminii Tale
leagănă visele printre furtuni

seninul a uitat
să-mi anunţe plecarea
acum stă pe apa liniştită
şi numără valurile
catarg al punctelor
uitate într-un arc deschis

ploilor le aşterne pe firul Ariadnei
căile gândurilor
reînviată
legenda redeschide porţi
în inima unui fluture de foc
cu trup de om
între două arii ale bucuriei
de a fi
de-a învăţa tăcerea
sub Ochiul Tău
sfânt

labirintul
îşi redeschide centrul
între aer şi pământ
strigă sufletul
celulele îmbracă albastrul
numai după ce sepia
lasă ceaţa
să se aştearnă
pe ochiul otrăvit
al monstrului
în raze gândul alb
fărâmă culoarele
căutările continuă
pe câmpul adevărului
minciunile
înfloresc buruieni
într-o falsă primăvară

orb
murmur legănat de ape...

păzeşte-mi Doamne
răsuflarea
când pânza bărcii
prinde în ţesătura ei
Ochiul Tău sfânt...

artist: Igor Maikov

 http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/maria-gheorghiu-mai-aproape-de-tine-1

Mariza - Chuva - Fado

rană

cartea
este o rană a pământului
sau frunză
într-o toamnă neştiută

litera cuvântul sau versul
sunt noua tulpină
care sărută aerul
în centrul florii vieţii
ca pe o stea întunericul
când îşi aruncă umbra
în privirile oamenilor...