a venit demult

mă deschid într-o cascadă răvășitoare de litere
nu am torță. nu am decât gândul care arde

nimicul prinde rufele firii în cârligele timpilor bătuți
odată cu fiecare lipire bruscă a călcâielor verbelor

mișcare amânată mișcare tăcută
mișcare hrană a viermilor minții

colcăie fuga prin tunelele cu pereții de șah

o comă prelungită de la nașterea
celui de-al doilea fiu
la moartea lui devreme sosită

flămândă coasă flămând dorul
flămânde taine acoperă anul care a venit

între două coperți aștept prietenia
a venit demult. încă molfăie colțul de azimă
linge sarea sperând vindecare
plescăie ca un copil al încercărilor
și râde râde ca puiul de lup
cu colții abia răsăriți într-o înserare a ființei

poate mâine voi învăța să mă închid într-o peșteră
să privesc ascult tac răsăritului apusului amurgului
teama de mireancă neghioabă

Anne Marie Bejliu, 18 ianuarie 2015