dorința de fugă

unde să fugi?
fiecare celulă are farmecul ei.
rămân între două umbre.

vreau să spun că...

povestea urii profunde
se dezbracă în faţa mea.
indecentă dar atât de clară în gestul ei.

inima e grea,
mintea refuză să adune capetele pline de mucegai.

cât mai stai?
întreabă umbra din spatele ecranului...
- aştept primăvara.
şi câte cuvinte mai ai de adăugat
în buzunarul secundelor durerii?
- nu ştiu. voi scrie povestea coroanei de spini.
pe capul meu,
măsura creşte odată cu timpul ăsta în care refuz să mai fiu înscrisă.

râde umbra.
îi văd rânjetul prelingându-se pe sticlă... stop.
am construit destul.

acum,
adevărul macină mintea, inima, sufletul...
încerc să prind sensul încercării.