să mi-l întorci, Andru Leandru

într-un fir de gând ca un deget întins spre lumină
am simţit ultima bătaie sau poate câteva
înainte de a se închide aripile păsării
lumina m-a ars am făcut un pas doi şapte paşi... am ieşit
în urma mea ţiuitul a răsunat până în străfundul fiinţei
am sperat că nu tu, că nu sfârşit,
că un nou început se va deschide dincolo de porţile umanului
s-a deschis. în faţa mea jungla îşi desfăşura splendoarea
m-a doborât un strigăt o atingere uşoară
a furtunilor interioare care au urmat
m-am ridicat în genunchi şi-am sărutat lespedea sub care nu tu
sau poate tu îmi priveai gândul rătăcit printre liane
se strângeau mai mult şi mai mult
cercul s-a format. sfera nu mai poate mişcată
locul ei a rămas în mine odată cu locul tău în inima vie în centrul fiinţei
care acum ridică Slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh
spre înţelegerea întrebării fireşti: De ce?
spulberată sunt de zilele durerii. mă înspăimântă gestul căderii
luminată sunt de surâsul tău, înger blond al inimii mamei
azi noapte te-aş fi visat puiule, te-aş fi visat
coboară tu şi atinge-i umbra părintelui să adoarmă
odihna inimii şi a gândului să coboare asupră-i
şi când pleoapele sale deschise vor fi luminii
să mi-l întorci, Andru Leandru
aşa cum numai spiritul tău ştie că este
bulgărele de foc, de lumină, de iubire, de căldură nicicând stinsă
în adâncurile trupului neputinţelor umane

lumina gândului să-ţi prindă sărutul cristal pe tălpile de înger
apoi în aripile tale să cuprinzi
răsăritul nostru, al celor ce te-au iubit şi te iubesc neîncetat
până la ultimul fir de iarbă abia răsărit
al anotimpului renaşterii fiinţelor noastre

Anne Marie Bejliu, 3 ianuarie 2015 (8:59)