întorc banalul ca pe o mănușă

discreția dimineții femeii cu ochii de cărbune
și bocancul omului de munte
saltul și disperarea 
între două coloane de foc
ale gândurilor de noapte

toate sunt sumumul punctelor drumului
drum sau fragmente de săgeată
cu vârful înmuiat în otrava îndoielii

sau poate urma caleștilor
din visele regalului de simțuri curate

habar nu am. întorc banalul ca pe o mănușă
ca pe lupul alb cântând lunii destinul mișcării
printre trunchiuri de copaci prea înalți
printre care numai luna lasă inima să-și regăsească
forma de copilă nepotolită de încercări

e frumos în cântecul omului
numai rostirea îi adapă falseturile spațiile
în fond dintre adevăr și iluziile în care se transformă
când în demon când în înger
tranzitând lumile cu ideile vechi ale umanului.mereu vechi

nimic nou pe frontispiciul regăsirii

Anne Marie Bejliu, 10 ianuarie 2015