au uitat să anunţe naşterea

am crescut şi simt asta
în fiecare sfert de lună urlândă
după mângâierile timpului 
în care mă ascund om

pasăre am uitat să fiu
văd printre priviri de orb
cum drumul
se lungeşte se scurtează

totul sare într-un paradox
al tăcerilor uitate sub talpa oarbei

Domnul mă scutură uşor
de fiecare dată când
mă adâncesc în căderi

gânduri explorează sunetul
timpanele fisura şi-o lărgesc

primesc în mine nou născutul
şi nenăscutul

creşte uterul cuvântului

la anul
care pare nou în vechimea lui
văd cum mă întorc
la veninul şarpelui îndoielii

privesc acum ţintă oul cuvintelor
aştept reptila pui să iasă
văd naşterea ei ca pe o renaştere

om ce sunt!

cum lovesc coaja oului
ovalul îşi ascunde pereţii
rămân zidurile albe
ale reptilelor nenăscute

aşteptare în aşteptare
ca un tablou cu zeci de fundaluri
îmi este viaţa

tobele bat afară. nu ştiu ce anunţă
golul unui meci
în care plinul zdrobeşte răbdarea

naşterea au uitat să o anunţe
printre strigăturile absurde. au uitat

Anne Marie Bejliu, 18 decembrie 2014