colindele oaselor

să-mi laşi o urmă din tine când vei arde
cenuşa imperiului tău este caldă încă
şi dintre toate animalele din umbrele uitate
pe gardul principiilor a rămas tigrul

mă inspiră îl inspir mâncăm aceleaşi litere
înghiţim aceeaşi otravă iernatică

filele impregnate de gânduri
umplu vadul de litere cu încercări

le număr împreună cu el apoi
fragment cu fragment ne mâncăm unul pe altul
pentru un poem cât mai lung

la final punctul aşterne pe oasele rămase
căciula roşie cu ciucure alb
anunţ clar al unui dar promis retrimis neadmis
pe traiectoria pe care un tigru şi un om au alergat
sau aleargă încă după umbre

sărbătorim sărbătorim sărbătorim
chelălăim colindele căderii
apoi visăm înălţarea

tu cânţi din oasele mele eu din oasele tale
sătui de schimbul de replici banale

când mai trăim nu contează
colindăm...

Anne Marie Bejliu, 14 decembrie 2014