satir sau înger

de s-ar sfârşi odată această oră tristă
să-mi readuc aminte copilărind prin file
glasul cald şi iarba
din munţi din gând din piatră
cum îmi şoptea odată că-mi este legământ
de-a fi o veşnicie scurtată de orgolii
omul şi piatra spartă în vârfuri ascuţite ale unei cruci

de câte ori amarul pătrunde-ntreaga fire
rămâne-un fir de iarbă să mângâie răscruci
de frunză arsă vie întoarsă reîntoarsă
în mugurul de viaţă pe care-l numesc gând

curată rugă creşte în mine-acum şi-n pasul
cel nenăscut privirii descris în inimi vii

ochiul lărgeşte zarea...nadir pe ram de mir...
zenit pe vârf de creste

un singur unghi rămâne să-i aflu depărtarea
cu braţele-ncropeşte prezent prezent prezent

acum  trecutul moare şi-nvie-n clipe oarbe
de câte ori pleoapa ridic în rugăciuni

îmi caut destrămarea şi-mi caut întregirea
cu lacrima cât palma băjbâi de-mi sunt satir
 sau înger în cădere uitând să mai rostească
plinul sau golul firii în amfora de gânduri
cândva plină şi vie-n esenţele de mir

Anne Marie Bejliu, 12 decembrie 2014