lumea a treia a umanităţii

brazii ne ascultă tânguirile
prelungesc o clipă ecoul
apoi lasă acele să pătrundă 
în inima durerii

a lor a noastră a cerului când
între oameni furia devine mângâiere
injuria devine cuvânt blând

dincolo de ele ce mai rămâne

căderea aripilor când în uterul mamei
un mugur îşi aşteaptă viaţa
primeşte moartea ca dar de Crăciun
între două cuvinte rostite tăios
şi două aplauze pentru nimic

brazii s-au înălţat
în vârful lor soarele
lasă răsăritul să le umple vârful cu unica veste

nu s-a născut. a murit pământul în care
un suflet ridica în noi
cuvântul dintâi şi ultim al înălţării omului

va trăi dincolo de hotarele
lumii a treia a umanităţii
cea de azi

de câte ori să mai moară aripi şi oameni în zbor
în plin avânt al urâtului uman
al uitării frumosului
între hotarele lumii a treia a umanităţii
cea de azi

Anne Marie Bejliu, 17 decembrie 2014