şi luna, Doamne, şi luna

tot mai des se întâmplă ceva în inima sferelor de soare
ceva îşi lasă umbra în centrul de foc al cuvintelor
născute sau nenăscute

aprinderi zac în fundul oceanelor de gânduri
iar tu îmi rosteşti şoptit poveşti
despre jucăriile de pluş care cântă

uşile se deschid ca un văl de sărbătoare
în jocul copilului nostalgie sau naşterea unui alt joc

văd în ochiul de lac în care trupul firav mic se oglindeşte
îi privesc aplecarea şi îngenunchez
până când strigătul pruncului orb se va auzi iar şi iar
în carnea adultului pentru încă o renaştere
a filei a noua a lui septembrie

deocamdată scârţâie fereastra Crăciunului
am luat câteva cuie şi privesc afară crengile brazilor înalţi

poate se vor împodobi cu încă o zăpadă, Doamne,
poate se vor împodobi

şi luna, Doamne, şi luna...

mica balerină mă urmăreşte. ochiul se umple de ea
de înălţarea pe poantele cât un vârf de lance
a adevărului jocului pierdut cândva când
am început să învăţ a-L iubi prin om
absorbind absintul şi frica

spre Tine, Doamne absorbind
curajul de a fi... om

Anne Marie Bejliu, 16 decembrie 2014