acel ceva

se aude ca un ecou
cântarea rădăcinilor printre pietre
se smulg aripile păsărilor 
ca o încercare de sufocare a zborului
se lipesc apoi cu migală
pentru o imitaţie aproape perfectă a lui
tabloul este al frângerii printre file de poveste
neterminată nicicând
lume nouă în care toate sunt vechi şi noi deopotrivă
în care zbaterea devine mişcare fundamentală
printre arcuri de fulger
zigzaguri adâncite între cer şi pământ
ca o ardere în comunitatea dintre minte inimă şi suflet
concert într-o flacără mereu tremurătoare
căutare a bucuriei de a fi
nicicând găsită simplu trăită atunci când
acel ceva atât de dorit
îmbrăţişează fiinţa cu un sunet

Anne Maie Bejliu, 16 februarie 2015