macerare

cred că am ridicat greșit praful
dintre colțurile de mucava ale pernelor
ale oamenilor ale creierelor obosite să mai înceapă o zi
cu același cântec cu aceleași iubiri otrăvite
peste toate a nins sau a plouat
ceva între viață și moarte a căzut
copilul m-a strigat din trapezul de lemn care l-a înghițit
am privit multe cruci peste care nu mai pot trece
cu indiferența și răutatea omului viu
peste toate a nins în tropot de cal nebun de alergare
bine că încă sunt să scriu să vorbesc
despre acel dor acest dor care macină
vorbele și le aruncă departe de mine
după un scurt popas prin mine ai ajuns
omule cu ochii din file de trecut privește
cum și mai ales spune-mi de ce. lasă totul acum
hai să ne vorbim prin tăceri
cred că am ridicat brațele prea sus
umbrele m-au lovit am căzut
privind răspunsurile prin ceață
ninge peste toate nu mai știu ce anotimp este
o primăvară timpurie sau o irană clovn în care
repet scenele la nesfârșit la închiderea pleoapelor cânt
mă sperie adevărul îl asimilez greu
ca pe carnea unui trup prea bătrân în care
totul se macină continuu totul se cerne
cred că...

Anne Marie Bejliu, 18 februarie 2016