repetiție

/observ disperată
atunci când oboseala tainele
le deschide prin mine în mine
repet obsesiv
”și”-ul.../

tot visez plecări
niciodată întoarceri
și stau în mine
și rod unghiile pământului
și ramurile copacului uriaș
ca o capră sar printre mărăcini
mușc din ei
și tot visez și tot rămân
strig prostiei să mă lase în urmă
ea mă înșfacă de mânecă
și îmi sărută tâmplele
apoi se izbește de mine
devenim o singură pleașcă
în urechea aceea caldă
a animalului tăcut
și uite cum se întâmplă
tot felul de bazaconii
și uite cum mă plâng
de mine însămi
o împing departe
chiuretez singură locul
îl umplu cu mine și prin sine
mă arunc sătulă iar
de prezent

și repet iar și iar
și...

Anne Marie Bejliu, 18 februarie 2016