săritură amânată

ce ușor se moare
nici nu înveți bine să vorbești și îngheți jocul
apoi îți aduni palmele la piept la fel ca atunci când
aduni flori și le apropii de inimă parcă să le
absorbi esențele

apoi taci
cineva trage luntrea la mal
poate că trapezul în care încerci să devii circar

este tot un fel de trapez elastic înghețat în fibre de lemn
din care nu mai sari
sau poate din el ajungi direct în luntre

treci puntea altcineva deschide câmpul în
fața ta și reinventezi mersul pe aer pentru că
iarba niciodată nu o calci
o trăiești o aspiri în tine și prin tine aerul
împletește cristalele de iarbă pre-nouă

ce ușor se moare ce greu este să te întorci
în acest între rai și iad mai mult iad
pe care-l numim cu grație pământ
sau poate numai grădină a erorilor umane
și ale lui Dumnezeu când privea cum
crește bucata de lut și în același timp cum
înflorea un mărăcine

poate de asta ne-a combinat și în loc de
cuvinte acum rănim aerul cu spini

habar nu am. învăț mai departe degeaba ceva
din cum și ce și mai ales de ce...

Anne Marie Bejliu, 17 februarie 2016