răstignită lumină între două aripi
apare dispare
pe fiecare arc de curcubeu
câte o libelulă lasă prin aripi soarele
să schimbe făgașul gândurilor
apare dispare
pe fiecare arc de curcubeu
câte o libelulă lasă prin aripi soarele
să schimbe făgașul gândurilor
omul privește înmulțește umbrele
printre gene așteaptă primăvara
afară toate sunt la locul lor
printre gene așteaptă primăvara
afară toate sunt la locul lor
natura lasă omului timpul bucuriei
în mine încă este iarna vârstelor în care
firele de păr răvășesc argintiul amintirilor
pe o pernă muiată în lacrimi
firele de păr răvășesc argintiul amintirilor
pe o pernă muiată în lacrimi
de dor
toate cântă multe sunt tăcute
iar tăcerea lor o simt
adâncind coșul pieptului până la durere
iar tăcerea lor o simt
adâncind coșul pieptului până la durere
acolo undeva bate inima vie
în toate camerele
ca o cruce așternute de Cel din cer
verbul dintâi construiește metafore
în toate camerele
ca o cruce așternute de Cel din cer
verbul dintâi construiește metafore
pentru că
fiecare zi a devenit piatră de hotar pentru un
Sisif modern sau poate foarte învechit în a trăi
deplin bucuria de a fi
Sisif modern sau poate foarte învechit în a trăi
deplin bucuria de a fi
răstignită umbră privesc în toate și în tot
printre cuvintele pe care le înșir
ca un miriapod al zilelor de azi în care
nu mai știu dacă e bine să iubești în mișcare omul
sau să-i păstrezi simplu pata de culoare
imprimată pe retina trăirilor care înconjoară
secundele de liniște cu tăcerea
printre cuvintele pe care le înșir
ca un miriapod al zilelor de azi în care
nu mai știu dacă e bine să iubești în mișcare omul
sau să-i păstrezi simplu pata de culoare
imprimată pe retina trăirilor care înconjoară
secundele de liniște cu tăcerea
Anne Marie Bejliu, 6 februarie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu