când dau frâu liber gândului

rămâi în inima mea
câteodată explodează
şi atunci
simt că eşti viu că sunt vie
peste toate anotimpurile 
caisul uită să rodească
înfloreşte continuu
iar tu...

tu însuţi devii inel
în trunchiul lui

rămânem primăvară
sau primă vară
în inima unui pom
care prinde în umbra sa
sămânţa vieţilor noastre

atunci îmi spun încet
că iubesc
apoi tac înăuntru în afară
pentru a nu-ţi scutura florile
abia convinse de prezent
să rămână albe

rămâi acolo unde eşti
trăieşte-mi iubirea
ca pe o fracţiune de petală
dintr-un anotimp nedefinit
cu ea înveleşte-te
când asupră-ţi pietrele cad
dinspre pământ spre cer

poate devenim rădăcini
poate ne rătăcim

tu trăieşte şi râzi
şi plângi deopotrivă
trăieşte...

Anne Marie Bejliu, 21 mai 2016