când ochiul

o dâră de gând a rămas
pe luciul apei alunecă teama şi privirea
răsfirată între noapte şi zi sapă neîncetat
scoate la iveală rădăcini de copaci
străvechi umbre
străvechi hărţi
cresc şi creşti odată cu ele până când
în tine inelele pocnesc
aştepţi nimicul ca pe un dar uriaş

o dâră de gând se ridică în palma ta
umbra o taie
sfârşeşti scriind sfârşeşti aşteptând
te aşterni sub pasul omului
când ochiul lasă soarelui
deschiderea cât mai largă
tu prinzi în tine o rază şi pleci stând
pe tine cine te calcă atent
cu migala magului care caută izvoarele
prezentului şi trecutului deopotrivă
aşteaptă prin tine
umbrele viitorului răsturnate
copacul priveşte asfaltul
sau nisipul din tine vorbeşte tace
cade sub securea cuvântului nenăscut

o dâră de tine prin gând îmi trece
strănut şi îmi spun spunându-ţi:
să fii sănătos!

Anne Marie Bejliu, 30 mai 2016