nu mai înțeleg de ce atâta zbatere între noi
de ce în umbre te ascunzi mereu
reinventând forma în care teatrul se joacă
știu acum că
scenografiile sunt infinitul din fiecare gest
mă cuprinzi în pumn ca pe o pasăre nebună
sau într-un cuib de cuvinte înverșunate nicicând calde
mintea mea le învelește le răsucește
până la încălzire până la ardere
tu privești din scaunul regizorului calm detașat
poate vârsta poate maturitatea sau numai
saturația de viață te transformă într-un pictor
totuși el, pictorul, se implică arde
scrâșnesc pânzele se frânge penița
în actul creației sau doar al așternerii ei
într-un timp cât un pas de dans repezit
câtă frumusețe și câtă urâțenie,
poete
se naște în noi când iubim
tu ce mai spui ce mai taci ce mai cânți
în orga aceea ca o cruce
prelungind lunecarea firii spre iarbă
spre cer
spre flacăra verde a neliniștilor
poete
nu mai înțeleg de ce atâta zbatere în mine
pentru un pumn de cuvinte întârziate
Anne Marie Bejliu, 18 mai 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu