paiață ciudată

sunt paiața ideii că exist
joc la ruletă cu gloanțele unei poezii ciudate
și-mi închipui că dansez în roata cuvintelor 
la fel ca arma din mâinile jucătorilor
câte forme de gând îmi sunt

și câte iubiri încap în mine?

mă întreb zilnic pentru că simt sufocare
atunci când încep să-mi gândesc sinele

să mă iubesc să mă accept pur și simplu?

și atunci când voi reuși cumva să și iubesc
întregul care mă definește
unde va avea loc lansarea sau reala cununie
dintre mine bărbatul și mine femeia
amândoi cu ochii din cărbunele aceluiași timp
conturați ciopliți pictați imperfect
anume sau dintr-o eroare născută în
plină emoție a creației
de orbul orbilor
artistul acela pe care noi toți îl numim
Dumnezeu

Anne Marie Bejliu, 12 mai 2016