peste noi când?

m-am mai întâlnit cu voi
cu libertatea de a te topi printre gratiile
unei colivii mai mult sau mai puţin închipuite 
de privirile disperate ale copilului

când matur te apleci să ridici o piatră
ea se sfărâmă mâncată de cimentul din
învelişul acela pe care fiecare îl depune în
groapa comună a viselor

m-am mai întâlnit odată cu mine însămi
când curgeam printre spinii cuvintelor şi
mai ales mai ales printre
pragurile unei căsnicii închipuite

acum adun inele în ani de zile clipele
sparg lacăte şi codurile se deschid încet încet
şi eu te întreb, omule cu ochi de căprioară
unde mai stăm unde mai fugim de încercări
când ele suntem noi înşine şi braţele lor sunt
ale aceleiaşi caracatiţe

uite hydra cum ne priveşte şi uite coasa cum
cade peste tot ceea ce am iubit amândoi

peste noi când?

când Doamne vei aşterne ploile şi iarba
şi munţii şi vălul acela de senin perpetuu lăsat
să acopere nodurile opintirile paşilor noştri
şi rănile tălpilor cununiilor zdrenţuite de multe ori
de erori? când?

Anne Marie Bejliu, 24 mai 2016