din chipul ploii încorsetat se-aşterne
pe frunza ruginie-a tinereţii
un mugur alb lăsat dizarmoniei pradă
iubire-n gând iubire-n glod pe stradă
copilul blond adolescentul palid
bărbatul celor douăzeci şi patru
de ani neîmpliniţi în viaţă
un vis călcat de roata indiferenţei
oamenii cântă râd rostesc nevoi
toate cuvintele îmi lunecă prin tâmple
nu mai contează sensul măştilor
din chit şi rău
contează chipul ploii-n care
câteodată întrevăd
pe frunza ruginie aşternut
un mugur alb care-nveleşte-ndată
privirea-mi într-o lacrimă-nnodată
zâmbindu-i liniştit pentru că odată
mi-a fost fiu viu
deplină bucurie nepătată
Anne Marie Bejliu, 26 noiembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu