candela verbului "a fi"

publică-mi timpul cât tastez un gând
viteza apăsarea şi bucuria că
încă pot să mă aştern cuminte sau furtunos
pe filele acestui prelung câmp de cuvinte absurde

ridică-mă atunci când cad la nesfârşit în uitare
privind câmpul de sensuri
şi-apoi, fără să ştiu, ascunde-mă
în cochilia unei metafore

ştiu că nu voi deveni perlă
- ăsta-i visul femeii -

când te saturi de mine închide scoica aşteptărilor
inutilul te va îmbrânci
odată cu lacătul şi codul pe care-l vei
reinventa la nesfârşit
păcălindu-mi umbra cu încă o eliberare

la răsărit veţi fi
tu şi scoica şi ecoul acela dulceag al iubirii pe care
noapte de noapte o trimiţi nevăzutului

niciodată nu se ştie ce sare de acolo
niciodată nu se ştie cine aleargă din întuneric
spre lumină cu candela verbului "a fi" aprinsă

tu aşteaptă liniştit
cu braţele larg deschise sau aşternute pe tâmple
 aşteaptă

Anne Marie Bejliu, 29 noiembrie 2015