cine aruncă vrăbiile deasupra oraşului?
unde cresc tălpile miriapozilor cu tălpi de înger şi, mai ales, unde cântecul mierlei aduce speranţă când totul devine negura din care ieşi pentru o clipă, pentru ca privirea să-ţi fugă spre arcuirile ramurilor?
mestecenii cântă în nervurile omului ca într-o biserică simplă.
în ea, îngerii fără tălpi primesc azima curată a viselor oamenilor când în rugăciune, pleacă fruntea redescoperind pământul în care tremură ca nişte fragmente de viaţă întruchipând zborul unui copil în jocul său neîntrerupt.
acolo mă ascund, atunci când prin mâna Domnului, devin picătură solidă din coloana creaţiei Lui. reînvăţ mişcarea gândului de fiecare dată. este alta, şi alta, şi alta, sau înnebunesc privindu-i arcuirile, sinuozităţile prin întreaga mea fiinţă?
cuvintele mă împresoară, ard. mai târziu, cuminţi, se aştern.
hălăduieşte sufletul între somn şi trezie.
poetul, care tot mai aşteaptă ca El să împartă darurile, rămâne ascuns după firimitura din tâmpla stângă a Uriaşului de iarbă. el devine pâine în cuvânt, lăsând aşteptării dreptul la vers, la curgere, la încercare, la tăcerea lumilor lui, între doi pumni aproape deschişi. el poate deveni azimă a propriei sale împărtăşanii dezvoltându-şi harul întru împlinirea fiinţei. fagurele de miere creşte, mierea uneori se zahariseşte. poate de bucurie, poate de prea mult aer, poate de prea multă inspiraţie aspiraţie... cine mai ştie logica Lui infinită?
poete, pe clipe umbrele dansează nebune şi tu pleci să cauţi iar şi iar vrăbiile. nu mai întreb de întoarceri. vin ele odată cu rostul lor nevăzut neauzit doar trăit. poete când...
Anne Marie Bejliu, 23 noiembrie 2015
http://www.mymodernmet.com/profiles/blogs/beautiful-and-dark-surreal-art
http://www.mymodernmet.com/profiles/blogs/beautiful-and-dark-surreal-art
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu