încerc în fiecare clipă să înţeleg de ce din piatră scot de multe ori esenţa încercării şi totuşi atâtea lesturi sufocă inima gândului în care regăsesc lăcaşul propriei inimi. să fie acel joc piatră din piatră în piatră dansând într-o logică pe care cu greu mintea omului îl cuprinde?
pe fiecare colţ al stelei, cele cinci vârfuri prin care trec în fiecare fracţiune a vieţii, regăsesc fărâma necesară acelei fracţiuni de viaţă.
pe când întregul? pe când tăcerea profundă în care cântecul se va auzi clar, nesfărâmat de furtuni?
pe când în mine va creşte fără să mai scadă, cuvântul dintâi în care ştiu că mă pot regăsi total, fără teama că prin el, deschid porţi întunericului inventat de oameni, cel artificial impus de cei ce vor să domine sufletul , mintea, spiritul omului care vrea să evolueze firesc?
să fie de vină dualitatea? de dualitate nu scăpăm. asta este sigur.
unica bucurie este că întunericul Lui prinde în petalele lui lumina. pe ea o căutăm toţi conştient şi prin subconştient şi ăsta ne este drumul spre lumină.
am privit de multe ori în întuneric sinuozităţile trupului flăcării lumânărilor sau ale lumânării aprinse. dansul ei mă fură mereu şi la final, când firele de ceară dispar în lacrimile simple ale stingerii, mă simt în parte frustrată de încetarea dansului dar pe de altă parte simt eliberare. metaforic vorbind, să fiu eu fitilul acela ars? poate da, poate nu... nu ştiu...
spune "în textul alchimic al lui Zosimos din Grecia antică că există o imagine asemănătoare" acestei căutări perpetue a fiinţei umane:
"mergi la izvoarele Nilului şi acolo vei afla o piatră care are spirit (pneuma). Ia-o, sparge-o, vâră-ţi mâna în ea şi scoate-i inima afară: căci sufletul (psyche) îi stă în inimă".
pe fiecare colţ al stelei, cele cinci vârfuri prin care trec în fiecare fracţiune a vieţii, regăsesc fărâma necesară acelei fracţiuni de viaţă.
pe când întregul? pe când tăcerea profundă în care cântecul se va auzi clar, nesfărâmat de furtuni?
pe când în mine va creşte fără să mai scadă, cuvântul dintâi în care ştiu că mă pot regăsi total, fără teama că prin el, deschid porţi întunericului inventat de oameni, cel artificial impus de cei ce vor să domine sufletul , mintea, spiritul omului care vrea să evolueze firesc?
să fie de vină dualitatea? de dualitate nu scăpăm. asta este sigur.
unica bucurie este că întunericul Lui prinde în petalele lui lumina. pe ea o căutăm toţi conştient şi prin subconştient şi ăsta ne este drumul spre lumină.
am privit de multe ori în întuneric sinuozităţile trupului flăcării lumânărilor sau ale lumânării aprinse. dansul ei mă fură mereu şi la final, când firele de ceară dispar în lacrimile simple ale stingerii, mă simt în parte frustrată de încetarea dansului dar pe de altă parte simt eliberare. metaforic vorbind, să fiu eu fitilul acela ars? poate da, poate nu... nu ştiu...
spune "în textul alchimic al lui Zosimos din Grecia antică că există o imagine asemănătoare" acestei căutări perpetue a fiinţei umane:
"mergi la izvoarele Nilului şi acolo vei afla o piatră care are spirit (pneuma). Ia-o, sparge-o, vâră-ţi mâna în ea şi scoate-i inima afară: căci sufletul (psyche) îi stă în inimă".
piatra, inima ei, lumânarea, fitilul ei... toate sunt una şi ce rămâne din tot poate fi punctul de viaţă al prezentului perpetuu al fiinţei.
dar dacă în inima pietrei mai este o altă piatră?
dar dacă în inima pietrei mai este o altă piatră?
Anne Marie Bejliu, 11 noiembrie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu