miriapodul fără tălpi

tata plimbă privirea
dinspre cer spre pământ
amestecă orbilor paşii apoi
văd cum cad literele lui noiembrie
printre trecători

pe zebra din faţa magazinului
un copil ridică mingea ovală
cuburi colorate umplu strada
până la refuz

tata râde în cer
tata îmbrăţişează aerul
vorbeşte în limba îngerilor
fără tălpi

tata, când oamenii dansează în cer
pe ce tălpi lasă ecoul rostirilor
sau poate că acolo tăcerile
apasă tâmplele orbilor
iar ei adorm liniştiţi

cum e tată jocul şi dansul
şi cum sunt pietrele din grădina
Domnului

pe câte umbre dansează
Dumnezeu
şi câte braţe îi rămân
miriapodului
când descalţă tălpile de înger
umplând aerul
cu sinele său dacă pe tine
te simt acum îmbrăţişându-mi
sufletul

Anne Marie Bejliu, 22 noiembrie 2015