atunci când - ca o velinţă tăcerea mă cuprinde -

exult de înţelegere într-un neînţeles
care refuză mişcarea 
dincolo de hamurile hăului din care
nu mai poate ieşi

între el şi mine
semicercuri spirale apoi sfere de carbon
închid deschid porţile
cu un pocnet
devin redevin parte din măştile prinse
surprinse într-o coregrafie a ceea ce numesc
unic eu

între ele banalul nimicul sau
poate o lăcustă prinsă de frunza pe care roua
a foşnit o dată de două ori înainte de răsărit
a treia oară a dispărut

rostiri nerostiri lumi de carbon în care rătăcesc
răscolesc adun împart despart

baze acizi radicali saturaţi de umbre
ştiu văd simt acut cum
rămâne golul din uterul dureros

gemenii nenăscuţi îmbrăţişaţi
adună clipele până la naştere
până la moartea promisă
într-o sămânţă de iluzie

vorbesc rostogolesc
prin lichidul amniotic viitorul

prezentul pluteşte prin ei

limba rămâne aceeaşi
uneori cunoscută alteori necunoscută

păsările o prind în gheare
o trimit ciocurilor puilor de scântei
cuvinte nu se nasc pentru a fi rostite
învăţ să le simt să le trăiesc atunci când
ca o velinţă tăcerea mă cuprinde

înainte să rămân în rodul pământului
în povestea lui
mamă
Anne Marie Bejliu, 8 martie 2015