mă-nvârt în propria-mi sete de tata

mă-nvârt în propria-mi sete 
de cuvânt nu-mi este dor 

vine singur la simpla plecare
de pleoapă obosită să mai fie umflată
obosită să mai ardă ca o lampă plină
de uleiul dimineţilor şi al nopţilor de veghe

candela arde. tata doarme
sau este treaz între existenţă
şi această moarte adâncită în mine
ca o pasăre - vers nestins

capul se umple mereu de seminţe
gânduri căpuşă gânduri libere
gânduri şi rânduri în care sunt am fost
şi nu voi mai fi decât umbră a lui

ţipă înlăuntrul după o îmbrăţişare
după palma de urs fierbinte aşternută pe umăr
şi cred sau încep să cred că pasul mi se
afundă iar şi iar într-o iarbă a minţii
iarbă a inimii confundată cu raţiunea

doare Doamne doare
şi-n mine nimicul aleargă înnebunit

nu mai pot să nu văd
cât gol este în jurul meu

nu mai pot trece simplu
peste câmpul de umbre strâmbe

crucea din mine urlă a dor urlă ca un bastion
al ecourilor unei singurătăţi
acum ştiu
neasumată

mă-nvârt în propria-mi sete de tata
acum tac. acum ţipă pasul tatălui prin mine

Doamne,
lasă-l setei mele hrană vie, te implor,
de câte ori lacrima nu mai poate curge
nici pe obraz nici pe podeaua
pe care picioarele sale târau ani grei
de moarte din viaţă călcând apăsat...

Anne Marie Bejliu, 14 martie 2015