printre acele ceasului

te privea moartea tată printre acele ceasului 
spre care ochii tăi au alergat trei luni de zile aproape
întrebai mereu cât este ora de lungă de scurtă de amară
ochii tăi înceţoşau cuvintele pe care nu le mai puteam rosti
spuneam simplu că te iubesc iar tu tată 
abia schiţai un zâmbet rătăcit prin aerul dormitorului

cureaua a rămas aninată de bară după ce te-ai ridicat
am crezut cu focul inimii că vei reveni că pasul îţi va învia
acum a înviat veşniciei mişcare iar tu şi ochii tăi albaştri 
v-aţi aşternut în esenţa lemnului 

gândul vă absoarbe neîncetat printre lacrimile nopţii
şi ale mamei
femeia cu rodul pântecului prins în fulgerul celui dintâi cuvânt...

te privea tată moartea printre genele răsăritului
înserarea mi te-a luat grăbită 
iar noaptea ai privit de dincolo de ea de secure 
steaua vieţii
ai prins-o între degetele obosite şi-ai sărutat colţul 
dinspre El dinspre Iubirea Lui şi-ai plecat

mai vii din când şi-mi răscoleşti buzele 
cu sărutul în cruce al înţelepciunii tale

mai întreabă-mă tată cât e ceasul
acum îţi voi răspunde
atunci îmi era teamă că pleci....

Anne Marie Bejliu, 3 martie 2015