totul ne despică

într-o capsulă de viaţă încap:
omul umbrela răsturnată a valorilor
şi iubirile toate adunate 
într-o palmă de pământ

ea arde neîncetat
ca într-o ultimă respiraţie a naturii

înoată umbră. mereu să înoţi
nu mai poţi să agiţi braţele din vidul plin
al trupului tău iluzoriu

totul în jurul tău te despică
şi lumina îşi închide pleoapele
când soarele pregăteşte alt răsărit

tu ce mai faci, umbră, atunci

scaperi din plinul conturului tău
spargi zidurile cuvintelor
loveşti sensurile să le umpli cu mişcarea ta
mişcarea mea
a noastră
printre porii fini de pre-umbre păcălite de îndoieli

avem ceva în comun
tu-eu eu-tu avem o certitudine:
un cuvânt care te numeşte aşa: umbră
un nume care mă numeşte aşa: ...

în rest totul ne despică
până şi mintea înghite raţionalul iraţionalului
sensului tău al meu al meu al tău

Anne Marie Bejliu, 26 martie 2015

http://www.cerceteaza.com/kumi-yamashita-maestra-umbrelor/