transhumanţa pietrelor

copil în turma cuvintelor
caut indescifrabilul
codul albastru 
al cântecului inimilor curate

mă risipesc printre corali
ca un fus viu în care coasa
loveşte mereu cu încă o plecare

mi-e dor să-mi fiu floare de stâncă
atunci când azurul
îşi sapă loc printre vulcanii cotidianului

abruptă stare de a fi
în miezul încercărilor
trează

urmează transhumanţa pietrelor de gând
printre lanurile abia încolţite

încă nu muşc verdele
încă las zăpezilor timpul topirii

încă-mi înscriu pasul
printre geometriile trecerilor
spre niciunde

Anne Marie Bejliu, 3 martie 2015

imagine preluată de la domnul  Nicoară Nicolae-Horia