aşchiile-i sunt deliciile

fericirea durerii sau lampioanele morţii
mereu aprinse
deasupra fericirii sufletului celui care ştie
celui care creşte în inima pietrei durerii

saltă umbrele în jurul lui el creşte şi creşte drept
 împotriva ceului sau spiralei
în care intră tot mai mult trupul lui
teatru şi artificiile sărbătorilor creştine
în care segmente de cruce se înalţă tot mai mult

el le cuprinde în inimă le lasă să dospească
apoi sparge gândul în patru cuvinte
 pe care demult a uitat să le rostească

frica sau teama nepotrivită acelei creşteri neîndurătoare
îl paralizează îi curbează sau spiralează
materia în care sufletul orbului creşte întru moarte
 pentru ca spiritul să-şi înalţe fruntea aripile
bucuria de a fi spre braţele Tatălui

el ştie şi ştie că viaţa a zburat demult din el
acum moare lent şi crede în pumnii lui strânşi
crede în sămânţa zdrobită putrezită
pentru încă o şansă

şi atunci

în singurătate aşchiile îi sunt deliciile
le numără la nesfârşit numindu-le câte una sau în grup
fericire iubire fericire iubire

când toate sunt

 fragmente ale muşuroiului de speranţe în care
nici un cuib nu devine întreg
prin moarte călcând steaua cu cinci colţuri
şi o taină nicicând decodată a firii

Anne Marie Bejliu, 9 iunie 2015