vineri, 12 iunie 2015

întregul abandon


tu mai auzi povara
cum răsună
în inima de tei când
primăvara
aşterne pacea într-un cufăr
cu lumina
şi-atunci tu vrei
să cauţi rostul costul
a toate câte sunt şi al cui eşti
trăieşti încet
dinspre exterior spre tine
în sine crezi acum că iar
stagnezi
te doare-un colţ de iarbă
care-ţi fură
privirea
care- n tine seamănă
prinos
credinţa demult
este- o visare
pentru aceia care
L-au uitat
şi-atunci
şi-acum
în ghearele iubirii Sale
prea curate
de om de mic livresc
întregul abandon
ei L-au uitat în spinii
neştiinţei
din inima în care
cresc şi scad neîncetat
floarea de crin
pământ şi sânge-aspiră
până când
un clopot viu se- aude
iar şi iar
chemând
şi-atunci cu toţi
se-adună-n umbre
dăruind
cu inima în neguri
vag plutind
durerea bucuria Lui
răscruci aduc în cale
tu mai auzi povara
cum răsună
în clopot crinul cântă-n şoaptă
prin trup de litere
iar naşte libertate
Anne Marie Bejliu, 11 iunie 2015






"Să nu laşi crinul alb fără roua din zori 
ori apusul tihnit."






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu