scutur ciutura trăirilor
fântâna adâncă a patimilor creşte undeva
în imaginea răsturnată a orbului
pe fiecare margine de pământ cineva scade
apoi se odihneşte într-o cutie simplă
ştiu că acolo se adună toţi regii blestemaţi
ai jocurilor de şah
alături de cutie un pion ameţit citeşte
câteva poeme
cândva scrise de o mână obosită
în mine calul sare iar şi iar câteva pătrate
în ecou aud ultimele rostiri ale păpuşii
uitată strâmbă pe banca unei vieţi scurte
litera L devine cod în trunchiul copacului
cu şapte ramuri
cineva urcă tiptil scara lui Escher
se păcăleşte cu un capăt de sfoară că o va termina
îi ofer cu graţie săpun parfumat
pentru o călătorie cât mai plăcută simţurilor
de-a rostogolul mă trezesc privindu-mi tălpile
cum măsoară cerul
am terminat căderea sau abia o încep - întreb
totul tace în jurul meu
un ciob de cuvânt îmi repetă un banc
încerc să râd
Anne Marie Bejliu, 9 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu