în rug de gânduri

cu viaţa-n pumn deschis
alerg spre mine
şi-n fiece răspântie 
las pradă amintirii lacrima

rugul de gânduri
mă-mpresoară
mă-ngenunchează frica

lovit sunt Doamne-n miezu-mi
de-argint de aur brut

pe cine chem în starea
în care haos cântă
pe cine viaţa-mi amară
îmbrăţişează noaptea

e simplu clar răspunsul

în întuneric iară
aprind o lumânare
cuvinte-mi las să curgă
îmbrăţişare vie trăiesc
ascult şi tac
**
şi-atunci când în genunchiu-mi
asprit de-ntunecare
un singur verb animă
pasul dintâi spre Tine

velinţă de durere
umple rădăcina
copacului sau crucii
pe care cu-ndurare

mi le-ai lăsat să spulber
îndoiala firii
că-n astă lume mare
nimic sunt întâmplare

cu Tine Doamne umplu
amfora dreptăţii

prin mine Doamne umpli
câmpul tăcerii sfinte

pe mine Tu mă cheamă

mă chemi oricum în cale
să mă ridic

târârea
visul coşmar devine
trecută umilinţă

şi-atunci şi-acum
gândirea
să o înalţ să fie
spre Voia Ta născută
crescută-a fi spre moarte
sămânţă-n bucurie

Anne Marie Bejliu, 24 iunie 2015