soare răstălmăcit

el stă deasupra unei bălţi şi adună cioburi
îl privesc de ceasuri întregi
ca un semn de întrebare îşi desenează trupul 
statuie de gânduri sau poate
numai statuie de vise neîmplinite

poate fi orice de fapt. în ochii mei este un el
care vânează umbre cioburi soarele rătăcit în copilărie
răstălmăcit acum când uneori îi cresc gheare

îl văd ca pe un lup la pândă când vânătoarea
nu se mai termină iar el înghite cuvintele
unul după altul strănută zdravăn se ridică

s-a înnoptat

luna îl gâdilă pe frunte el urlă sau plânge sau cântă
nu se mai întoarce nu se mai apleacă
ridică una câte una umbrele
le aruncă în găleata pescarului adormit

dimineaţă de taină atunci când
pleoapele pescarului se dezlipesc
vede peştii râde zgomotos către el
cel care fuge cel care care a uitat să plece

de fapt a rămas stană de piatră
luntre sub punte prin punte trece apa

moare lent varsă din el cuvintele naşte un poem

stranietatea curgerii ideilor îl trezeşte iar şi iar
pe el bărbatul cu trupul statuie
de gânduri de gesturi de vise neîmplinite
de umbre pescuite într-o baltă a neliniştilor
cu ghearele descoperind redescoperind lumina

Anne Marie Bejliu, 29 iunie 2015