Domnul m-a creat Domnul mă va stinge

vreau să uit 

să mă întorc spre 

carul greşelilor 

sfătuitor fidel luminii 

gândul curat mă îmbie

 să aştern pe tava uimirii 

toate câte sunt pornite 

din irisul infinit al Domnului 

 numai al Lui îmi poate fi far 

întru cunoaştere deplină

şi atunci 

mă despart de leii nărăvaşi 

ai răului 

chiar şi cel venit 

cu cele mai bune intenţii

ale fiinţelor în care umbrele

 nu-mi sunt încecări

şi cum pot eu oare să cunosc

 acel adevăr îmbibat cu aroma

 paielor din ieslea 

naşterii Lui 

dacă prin mine umanul 

repetă la nesfârşit poveşti

despre falsa unicitate 

în fapt

construcţie a neghiobiei sale 

desăvârşite

orice măruntaie ale pământului 

vii sau nevii 

prind în mişcarea şi în statica lor 

curgerea spre doi 

mereu doi

şi atunci 

de unde acea unicitate 

acea necondiţionare a gesturilor 

a faptelor a trăirilor

condiţionată fiind de 

punctele crucii pe care 

umblu mereu în căutarea porţii 

înspre centru 

apoi înspre sus

dorm orizontalei trezirea 

până când

ajung să învăţ a vedea 

unicul punct de forţă 

al propriei manifestări

văd tac privesc atent orizontala

 pentru a-i putea traversa 

fiecare fisură 

umplând-o cu bucuria visului

 propriei verticale de a fi

sărut verbul

 îi aspir perfecţiunea

apoi continui să mor lent 

pe orizontala 

speranţelor deşarte

Domnul m-a creat

Domnul mă va stinge 

încet sau rapid

cu pala de gând a Sa 

Anne Marie Bejliu, 14 iunie 2015