ţăruş împletit cu altul

în fiecare zi sap la rădăcina morţii 
cu un ţăruş împletit cu altul
seamănă cu un început de coroană 
a răscrucilor în care ajung

un fel de crucificare a ei a morţii 
se întâmplă de fiecare dată pe scena vieţii 
şi viaţa nu lăcrămează poartă măşti 
artistul ştie cum să i le potrivească
aproape râd într-un plâns cuminte când

strigătul ei îl aude numai coasa 
pe care o leagănă deasupra vieţilor iubirii mele 
şi crud cade o dată de două ori de mii de ori 

mişcarea se repetă şi atunci 

înfig iar şi iar ţăruşul împletit cu altul acolo 
unde simt că palpită de nerăbdare dalta 
coasa vârful acela nedrept 
sau poate prea drept pentru o curăţare 
perfectă a luminii din jurul meu

ca într-o biserică ortodoxă 
întunericul mă cuprinde

ce mai faci prieten drag uite 
aprind candela să nu mori şi tu
doar prefă-te că nu mai eşti 

cum se întâmplă să cazi întunericule
 în unghiul ascuţit al patimilor când 
dorinţele toate mi le adun le cern apoi le 
arunc una câte una în mişcarea 
crudă a tăişului coasei

Anne Marie Bejliu, 14 iunie 2015