cruce de sunet

alb negru negru alb și
jocul degetelor pe clapele instrumentului
o bătaie două de picior
aparentă armonie în mișcările sacadate
și o cheie în notele prezentului
aruncată peste coșul unei case imaginare
a copilului din care rămâne jocul și
urma prelungilor căutări în nimicul zilei

mereu parcă este aceeași zi prelungită la infinit
omul rămâne ca o cruce
pe turla unei biserici metaforizate
sau ca mișcarea unei idei neîmplinite

nenăscutul din fiecare
geamănul dintre trecut și prezent
leagănă picioarele cocoțat pe un arc de pod

între două verbe pasul își întinde mișcarea
la fel ca nota aceea de calm aparent a tăcerii
prinsă între vârful degetelor interpretului
și instrumentul lucios sau pianul bătrân
din sala așteptărilor

cât hotar mai întinde creatorul între
prima notă și ultima pentru ca ecoul ideii lui
să rămână la fel ca sunetul trenului
cel care lovește zidurile gării

în ea nicicând nu se oprește
considerând-o haltă simplă haltă

alb negru negru alb
sub tălpile însângerate ale versului
colorat de sunetele unui concert imaginar
se plimbă gândul
în toate cele patru puncte cardinale
devine cruce de sunet
prins pe sfoara metaforelor prin cârligele poetului
interpretului pictorului nebun
a sculptorului cu dalta
mereu ridicată într-un unghi absurd
deasupra ultimei file de piatră

Anne Marie Bejliu, 15 aprilie 2016