deja râd

am învățat să plâng de la un câine
scheuna și lingea palma stăpânului
m-a privit în ochi el a râs eu am pornit a plânge
încă plâng privind oamenii cum cad
și tot cad peste băncile golite de viață
pe fiecare stâlp de interes scrie indiferență
dincolo de limita cuvântului rostit
îmi promit să nu mai plâng
încep deja să râd pe suprafața unei măști
în care mă ascund neîncetat în speranța că
odată și odată voi merita să fiu câine

Anne Marie Bejliu, 27 aprilie 2016