resturi

din toate bolile pământului
a rămas visul să construiască o aripă
una singură în care 
călătoresc neîncetat căutându-mă
așa cum nu am căutat omul și fiara din el
nu spun niciodată pentru că
mă sperie necuprinsul
sau poate că îmi dă curaj
să introduc mâna căuș să-i adun
întrebările și răspunsurile deopotrivă

pe fiecare latură a crucii
pe care răstignim speranța
altă cruce apare nestingherită
de lamele stiletelor care le caută

zimți de gânduri poposesc modelează
apoi dispar între cocoașa unei întrebări
și ovalul unui răspuns mereu așteptat

fragmente de idei lasă fiecare pas pe care îl face
câte o ființă care pleacă și pleacă la nesfârșit

pe fiecare cruce apărută poposesc la rându-mi
lăsând o umbră de încredere în ceea ce pot fi
și aproape cred că acel ceva
este chiar ceea ce sunt într-un sac de oase pe care
esențele drumului neparcurs îl hrănesc

din toate bolile pământului numite vise neîmplinite
m-am ales cu o fărâmă de zbor prin cuvânt
între mine și sine pentru a fi în închipuirea mea
mersul înainte pe apele unei certitudini reinventate

știu. nici ea nu există

atunci ce mai există dacă totul și toate
se risipesc în gândirea omului
la fel ca cenușa din urna săracului de cuvinte
mustind a sensuri

Anne Marie Bejliu, 30 aprilie 2016

O privire din turnul Manastirii Dragomirna

karina-lumeanoastra.blogspot.com