regăsire

s-au regăsit străini de emoții
pe banca aceea pe care ridicaseră odată
minusculul castel de piatră
nu încăpeau în el
intrau pe rând se plimbau
printr-o iluzie crescută cascadă
în inima muntelui de întrebări

acum uriașii metaforizează istoria
iau câte o piatră din castel
o privesc în palme
cum le înțeapă nervurile pielii
ascultă cum pocnește fiecare por

scriu poeme liberând prin ei
metafizica aparte a iubirii

habar nu au cât i-au pictat oamenii
câte roade au căzut din copaci între timp
privirea lor rămâne țintă în tablourile
prefăcutului sau prea făcutului
produsul fabricilor de umbre și fum
de la suprafața oceanului umanității

Anne Marie Bejliu, 10 aprilie 2016