peste toate verbele se așterne cenușa

se ard cărțile versurile cuvintele
pocnesc la fel ca boabele de porumb înfloresc 
în palmele pline de sare

tu ce mai faci aripă
iar tu coloană
de câte ori te mai îndoi odată cu mine
când
simt că luminile se sting
pentru a se aprinde candele în biserica orbilor
cu o singură cârjă plină de metafore

peste toate ideile norul dens se așterne și
râde necontenit pentru că
oamenii îl mențin viu deasupra tuturor
gesturilor lor neghioabe

când și cum se va destrăma cred că
nici Dumnezeu nu mai știe
a uitat să pună frână omului și acum
îl privește neputincios
de dincolo de norul acela dens pe care
din greșeală sau voit într-o legendă
cineva l-a eliberat
cu o singură lovitură de sabie tocită

peste toate cuvintele macin iarba amară
mă însoțesc licuricii promiși dar
într-o vară anume reinventată
de Dumnezeu

Anne Marie Bejliu, 12 aprilie 2016